Defintii ale gălbenuşului:
(acum o luna)= albuşul ăla galben
(acum 2 zile)= gălbuiul

Ile se uita la “101 dalmatieni” si zice:
-Sa plece Cruella de la mine din (cal)culator!
-De ce, mami?
-E ulata!
-Si unde sa se duca?
-La mamica ei!

Stau singura cu amandoi copiii si ii explic lui Ile ca uite, ne descurcam:
-Vezi, mami, ce cuminte e Ioachim? Ce ne faceam noi daca nu era cuminte?
-Ne faceam de ras!

Ile deseneaza de mama focului, de dimineata pana seara (peste tot, desigur, din cand in cand si pe foi!)
Mandra nevoie mare ca ma mosteneste, o intreb:
-Mami, te faci pictorita?
Ea, bosumflata, dar convinsa:
-Nu!
Eu, cu inima cat un purice:
-Dar ce, mami? Ce te faci cand vei fi mare?
Ile, cu un aer melancolic…
-Bucatareasa!

Dupa cum bine va imaginati, intr-o masina normala nu incap 2 car seats si o mama (nu foarte grasa) pe bancheta din spate. Cum noi avem… Tico, e necesara o reorganizare de urgenta a spatiului…
Asa ca o mutam pe Ile cu scaunul in fata. Dar ea – spirit conservator – are ceva impotriva: urmareste desfasurarea operatiunii si protesteaza in gura mare (Da’ de ce?! etc, etc)
Incerc sa o calmez:
-Mami, nu avem loc toti in spate, tu o sa stai in faţă, esti fata mare acuma!…
Ile, disperata:
-NU VREAU SA CONDUC MASINA !!!

La capitolul “de ce”:
Ei bine, cand am invatat in facultate despre faza “de ce”-ului, nici prin minte nu-mi trecea ca va fi… asa.
Adica ma asteptam sa ma intrebe “De ce se invarte pamantul in jurul soarelui” - sau genul asta de intrebari explicabile stiintific – dar nu de ce la orice care n-are legatura cu de ce-ul, intr-o serie infinita si absurda… Un exemplu simpatic:

Asteptam pe un prieten in vizita, Ile e tare nerabdatoare, va primi cadouri… In sfarsit, suna interfonul… Eu, bucuroasa, strig: A venit! Ile, in culmea extazului: DE CE!!!!!

Ile cerceteaza o sticla de untdelemn marca “Bunica”…
-Ce e asta, mama?
-E ulei de la bunica, mami…
Peste o jumatate de ora, Ile gaseste aceeasi sticla goala.
-Uite mami, e (doar) bunica, ca ulei nu mai este!!!

Eu catre Ioachim:
-Ioachimescule!
Ile sare in sus:
-Il cheama IOACHIM!!!
Mai sta ce mai sta, se gandeste… si apoi, catre Ioachim:
-Ioachimică!

-Ile, hai sa strangem jucariile!
-Nu!
-Hai mama, ca si Ca Zapada era harnicuta!
(Asta de obicei functioneaza… hmmmm… nu si azi!)
-Nu!
-Hai mama, ca daca nu le strangi (deja le strangeam eu, ce mai!) n-o sa te mai cheme Alba Ca Zapada!
-Lasa mama, imi zice ea, consolandu-ma, ca acuma TU esti Ca Zapada!

Fac pui la cuptor, de obicei improvizez tot felul de sosuri, dar azi n-am chef si fac ceva clasic: cu cartofi. Dar fac greseala sa pun la cartofi trei cepe mari… Puiul a iesit de minune, numai ca saracii carofi parca erau in sos de plastic, ce mai!
Ofticata ca trebuia sa arunc 1 kil de cartofi, i-am pus totusi in farfurie.
Ile vrea pui, mananca, asa ca ma gandesc poate o pacalesc si scap si de cartofi!
-Hai mama, ia si un cartofior!
-Nu!
-Pai sa stii ca ii mananc eu pe toti!
-Da! Vreau!
(Uraaa! A functionat!)
Ii dau, mesteca melancolica… Nu il scuipa! Uraaa!
-Hai, inca unul!
-Nu!
-Ii mananc eu pe toti!
-Asa sa faci, mami! Sa-i mananci tu pe toti!

-Si eu sunt o floare, continua Ile, si mami e o floare, si tati e o floare si buni…
Apoi, iar catre Ioachim, tragandu-l de ciorapi:
-Uite! Ai si picioare de floare!