In seara asta ma plimbam cu copiii prin cartier, cand vad parcat pe ulita noastra marginasa un… Ferrari!
-Copii, uitati, asta e masina din “Cars”!
-Nu, mami, zice Ioachim, ca n-are ochi!

La cumparaturi de legume, cu Ileana.

Eu: trebuie sa luam ceapa, cartofi, patrunjel…
Ileana, vede niste rosii intr-o lada: si rosii!!!
Eu: nu, mami, ca astea nu sunt naturale. trebuie sa asteptam pana apar rosiile adevarate!
Ile: dar astea ce au?
Eu: sunt umflate cu hormoni!
Ile, se uita atenta la ele si vede o rosie mai storcita: uite, asta s-a desumflat deja!

Noul joc al Ilenei si al lui Ioachim: de-a Sfantul Gherasim si leul. Ioachim e leul, Ileana e Sfantul, ii scoate leului tepul din picior… Tot jucandu-se, au inceput sa improvizeze cu multa imaginatie.
-Si, ia zi, leule, unde e taticul tau?
-Eu nu am tatic…
-Pai de ce ai fugit de acasa?
-Nu eu, el a fugit…
La care eu, impresionata, intervin, teatral:
-Vaaaai, saracul de tine!!! si incep a ma preface ca plang in hohote.
La care Ile ii spune calma lui Ioachim:
-Ea e mama mea!

Si, mai tarziu, se asaza langa mine, eu fiind in pat cu Maria, iar Ioachim o pupa pe Maria, en passant. Dar Ileana, catre “leu”:
-Nu mai pupa copilul doamnei!!!

in seara asta, Ioachim, care de obicei e un Mutulica intruchipat (mi se pare ca aduce si fizic a Mutulica) a prins glas. Pe marginea patului, cu ochii pierduti, a inceput sa vorbeasca:
-Oare ce sunt eu? O vaca? Un porc? O carte? O icoana? O balena? O jucarie? O parere?… Oare sunt adevarat?